Străbătând Via Egnatia - 19-09-2021
980.00 EUR
19-09-2021
30-09-2021
12 zile
Disponibil
Vă invităm să descoperiţi mai întâi unele dintre cele mai frumoase oraşe ale Italiei: Florenţa, unde veţi păşi pe urmele lui Michelangelo, Roma numită şi Cetatea Eternă, Siena, cu cel mai frumos dom din peninsulă, apoi încântătoarea Puglie cu orăşelele sale perfect conservate şi în cele din urmă Albania, o țară nu prea îndepărtată de țara noastră, despre care Lordul Byron spunea: „Pământ al Albaniei, îngăduie-mi să-mi opresc asupra ta privirile, tu, care ai hrănit cu dârzenie oameni aprigi”. De aici veţi merge în Macedonia unde, după ce veţi poposi pe malurile frumosului lac Ohrid, veţi ajunge în capitala Skopje, unde veţi fi uimiţi de aerul clasic pe care l-a căpătat în urma realizării ultimelor proiecte urbane. Veniţi deci alături de noi, pentru a depăna împreună povestea renumitei Via Egnatia, celebrul drum care în trecut unea Roma de măreţul Bizanţ.
Top obiective
Natura si Piesaje
Râul Arno, peisajul tipic toscan, cu livezi de măslini, dealuri acoperite de viță-de-vie și pâlcuri de chiparoși, Râul Pescara, Valea Itria, Valle D’Itria, coasta Mării Adriatice, Peninsula Salento, Peninsula Balcanică, lanţul muntos Kruja – Dajti, lacul Ohrid, Râul Vardar, Muntele Vodno
Arta si arhitectura
Basilica Santa Maria del Fiore, Piaţa San Giovanni cu Baptisteriul Sfântului Ioan Botezătorul, Palazzo della Signoria, Palazzo Vecchio, Ponte Vecchio, Galeria Uffizi, turnul Palatului Vechi din Florența; Domul, Palazzo Comunale şi Collegiata, Turnul Grossa, Piazza della Cisterna din San Gimignano; Palatul Primăriei, Turnul Mangia, Domul din Siena; Catedrala, Palatul Borgia, Muzeul Diocesano, Palatul Piccolomini din Pienza; Colosseumul, Forumul Roman, Forumul Imperial cu Columna lui Traian, Teatro Marcello, Circus Massimo, Piața Venezia cu balconul lui Mussolini și cu Altarele de la Patria, Piața del Popolo și Castelul Sant’Angelo, Basilica Santa Maria Maggiore, Piaţa şi Bazilica San Pietro din Roma; Piazza Italia, Clădirile Primăriei şi ale Prefecturii, Catedrala, casa natală Gabriele D’Annunzio din Pescara; Castelul del Monte din Andria; Grotte di Castellana; Catedrala, Palazzo Vescovile și Palazzo del Seminario, Columna Sant’Oronzo din Ostuni; Porta Napoli, Biserica Santa Maria della Porta, Palazzo dei Celestini, Basilica di Santa Croce din Lecce; locuințele săpate în rocă vulcanică denumite “Sassi” din Matera; Căsuţele “trulli” din Alberobello; Amfiteatrul Roman, Casa Memorială, Turnul Veneţian, Muzeul de Arheologie din Durres; Primăria, Monumentul lui Skanderbeg din Kruje; Piaţa Skanderbeg, Moscheea Et’hem Bei, Turnul cu Ceas, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul „Bunk’Art 2” din Tirana; Heraclea Lyncestis, Teatrul Roman din Bitola; Biserica Sf. Pantelimon, Biserica din Nerezi din Gorno Nerezi; Catedrala Sfântul Dimitrie, Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică din Grecia, Arca lui Galeriu, Catedrala Mitropolitană Grigorie Palama, Turnul Alb din Salonic
Cultura si traditii
Vizitarea așezării troglodite Matera
Distractii
Plimbare pe Ponte Vecchio, urcare cu funicularul pe Muntele Vodno
Program
1
- Transport: Avion Autocar
- Cazare: În Florența
- Mese: În avion
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 16:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Blue Air). Plecare spre Florența cu compania Blue Air, zbor OB 119 (18:35 / 19:45). Transfer pentru cazare la hotel în Florența.
2
- Transport:
- Cazare: În Florența
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Tur pietonal Florența: Basilica Santa Maria del Fiore Piaţa San Giovanni cu Baptisteriul Sfântului Ioan Botezătorul Palazzo della Signoria Palazzo Vecchio Plimbare pe Ponte Vecchio Turnul Palatului Vechi
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Florenţa considerat în sens metaforic perla Toscanei, cu străzi unde s-au filmat scene romantice din filme ca “Under the tuscan sun” (Sub Soarele Toscanei), “A room with a view” (O cameră cu vedere) sau “The English patient” (Pacientul Englez). Florenţa este oraşul care vă va vrăji cu istoria artei renascentiste și cu arhitectura toscană ce aminteşte de timpurile nobiliare. Împreună cu ghidul local vom face un tur pietonal al orașului, care va include Domul sau Basilica Santa Maria del Fiore, a patra catedrală ca mărime din Europa (intrare opţională), Piaţa San Giovanni cu Baptisteriul Sfântului Ioan Botezătorul, Palazzo della Signoria, un adevărat muzeu în aer liber dominat de maiestuosul Palazzo Vecchio. Vom face apoi o scurtă plimbare pe Ponte Vecchio, cel mai vechi pod din Florenţa, unde cuplurile pun un lacăt, dovadă a dragostei lor de nedesfăcut, după care aruncă cheiţa lacătului în Râul Arno. Încântaţi de magia pietrei, a marmurei, a bronzului și a picturilor, nu ne va rămâne decât să ne îndreptăm spre Galeria Uffizi (intrarea nu este inclusă), unde ne va aştepta solemnă, cea mai importantă colecţie de picturi din Italia. Vom descoperi împreună istoria Galeriei Uffizi, primul muzeu din Europa şi comorile artistice ale renumiţilor artişti italieni precum Giotto, Domenico Veneziano, Piero della Francesca, Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano sau Caravaggio. La sfârşitul vizitei ne vom putea opri pe terasa Uffizi de unde vom admira de aproape turnul Palatului Vechi. Cazare în Florenţa.
3
- Transport: Autocar
- Cazare: În Roma
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: San Gimignano: Domul Palazzo Comunale şi Collegiata Turnul Grossa Piazza della Cisterna Tur pietonal Siena: Palatul Primăriei Turnul Mangia Domul Pienza: Catedrala Palatul Borgia Muzeul Diocesano Palatul Piccolomini
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre San Gimignano, un orășel medieval alintat “orașul turnurilor frumoase”, inclus din anul 1990 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Vom descoperi peisajul tipic toscan, cu livezi de măslini, dealuri acoperite de viță-de-vie și pâlcuri de chiparoși, până vom distinge colina pe care tronează vechile turnuri din piatră datorită cărora oraşul a fost supranumit “Manhattan-ul medieval”. Ne vom plimba pe străduţele absolut încântătoare pline de flori şi magazine cochete, vom vedea Domul, Palazzo Comunale şi Collegiata, vom putea urca în Turnul Grossa de unde vom avea cea mai bună panoramă asupra orăşelului, sau pur şi simplu, vom putea savura o îngheţată delicioasă în Piazza della Cisterna. După această vizită va urma un tur pietonal al oraşului Siena, situat în regiunea Toscana, renumit pentru cursele de cai care se desfăşoară de două ori pe an în Piaţa del Campo, piaţa de o frumuseţe aparte, cu conturul sau original în formă de scoică, unde se afla Palatul Primăriei – Palazzo Publico care datează din sec. al XIV-lea şi Turnul Mangia, numit astfel în onoarea primului său clopotar. Piaţa a fost iniţial folosită ca una comercială şi doar din anul 1288, când a fost pavată cu cărămizi speciale de culoare roşie a devenit locul de desfăşurare al celebrelor curse de cai. În prezent piaţa este înconjurată de frumoase clădiri medievale şi numeroase trattorii. Vom avea prilejul să admirăm Domul, proiectat de Nicolo Pisano, o bijuterie arhitectonică construită între secolele XII-XIII, împodobit cu marmură albă la exterior şi cu o pardoseală unică de intarsii de marmură, armonios îmbinate, una dintre cele mai frumoase biserici gotice din Italia împodobită în decursul timpului cu frumoase lucrări de artă semnate de Pinturicchio, Michelangelo, Bernini, Donatello şi Guido da Siena. Următoarea oprire va fi în Pienza, cunoscut sub denumirea de Corsignano până în anul 1459, când Papa Pius al II-lea avea să îl transforme într-un orăşel renascentist model. Vom vedea exterior Catedrala, Palatul Borgia, care găzduieşte Muzeul Diocesano cu obiecte de artă şi artefacte medievale şi Palatul Piccolomini unde se află fostele apartamente ale Papei Pius. De aici ne vom continua drumul spre Roma. Cazare în Roma.
4
- Transport: Autocar
- Cazare: În Roma
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Tur panoramic Roma: Colosseumul Forumul Roman Forumul Imperial cu Columna lui Traian Teatro Marcello Circus Massimo Piața Venezia cu balconul lui Mussolini Altarele de la Patria Piața del Popolo Castelul Sant’Angelo Basilica Santa Maria Maggiore Piaţa şi Bazilica San Pietro
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Această zi va fi dedicată vizitării Romei, Cetatea Eternă sau Orașul celor Șapte Coline, care fascinează prin arhitectura impunătoare și mulțimea monumentelor istorice care împânzesc orașul, prin vitrinele cochete ale magazinelor de lux și pitoreștile piațete cu fântânile lor minunate. Vom porni într-un tur panoramic prilej de a admira Colosseumul, Forumul Roman, Forumul Imperial cu Columna lui Traian, Teatro Marcello, Circus Massimo, Piața Venezia cu balconul lui Mussolini și cu Altarele de la Patria, unde arde flacăra veșnică a eroului necunoscut, Piața del Popolo și Castelul Sant’Angelo. După-amiaza va fi dedicată descoperirii Romei Creștine și a Vaticanului. Vom vizita două dintre bazilicile cardinale ale Romei: Santa Maria Maggiore, construită în sec. al V-lea de Papa Sixtus al III-lea și San Giovani in Laterano, după care vom vizita Piaţa şi Bazilica San Pietro, parte a Cetăţii Vaticanului, cel mai mare lăcaş sacru al creştinătăţii. Seara veți putea face împreună cu însoțitorul de grup o plimbare pentru a vă bucura de farmecul nocturn şi animaţia celebrelor pieţe cu fântâni precum Piaţa Spaniei, Piaţa Navona și Fontana di Trevi. Cazare în Roma.
5
- Transport: Autocar
- Cazare: În zona Bari
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Pescara: Piazza Italia Clădirile Primăriei şi ale Prefecturii Catedrala Casa natală Gabriele D’Annunzio Castelul del Monte din Andria
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Plecare spre sudul Italiei, mai precis spre provincia Puglia, dar pe traseu vom mai face câteva opriri pentru a vizita câteva locuri reprezentative. Prima oprire va fi în Pescara, capitala provinciei cu acelaşi nume, cel mai mare oraş din provincia Abruzzo. Aici vom vizita piața principală, Piazza Italia, unde vom admira clădirile Primăriei şi ale Prefecturii, ambele construite în stil raţionalist fascist, apoi traversând Râul Pescara vom ajunge în centrul istoric unde vom vizita mai întâi Catedrala reconstruită în stil neo-romanic imediat după semnarea Acordurilor de la Lateran dintre Italia musoliniana şi papalitate şi apoi casa natală a marelui scriitor Gabriele D’Annunzio. De aici ne vom îndrepta spre localitatea Andria pentru a vizita Castel del Monte, una dintre cele mai monumentale şi misterioase atracţii din sudul Italiei, inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acest castel situat la o înălțime de 540 m deasupra câmpiei apuliene a dealurilor de calcar în regiunea cunoscută sub numele de Le Murge, a fost construit între anii 1229-1240 de către Frederic al II-lea, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale Evului Mediu. Totul la această construcţie trădează obsesia pentru armonia matematică şi în mod special pentru cifra opt, clădirea având formă octogonală, curte octogonală şi opt turnuri octogonale, fiecare dintre ele având două etaje cu câte opt încăperi, fiind singura dintre cele 200 de castele în formă de patrulater comandate de către Frederic al II-lea. Cazare în zona Bari.
6
- Transport: Autocar
- Cazare: În zona Bari
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Grotte di Castellana Ostuni: Catedrala Palazzo Vescovile Palazzo del Seminario Columna Sant’Oronzo Lecce: Porta Napoli Biserica Santa Maria della Porta Palazzo dei Celestini Basilica di Santa Croce
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Plecare spre Castellana pentru a vizita una dintre cele mai importante atracții turistice din Puglia, patrimoniu natural important al Italiei, Grotte di Castellana, situate în Valea Itria, al căror proces de formare a început acum 90 de miloane de ani. Itinerariul zilei va continua către Ostuni, „oraşul alb” situat pe Valle D’Itria, la aprox. 8 km de coasta Mării Adriatice, unul dintre cele mai frumoase oraşe din sudul Italiei, renumit pentru pitoreştile case albe, un exemplu încântător de arhitectură mediteraneană. Ne vom plimba prin centrul oraşului unde vom întâni o succesiune de scări, arcuri, alei şi străzi înguste, vom avea prilejul de a admira Catedrala, construită în stil gotic târziu, Palazzo Vescovile și Palazzo del Seminario, legate printr-o logie în formă de arc, Columna Sant’Oronzo, ridicată în formă piramidală, care are în vârf statuia Sfântului Oronzo, cel pe care locuitorii din Ostuni secolului al XVIII-lea îl venerau, deoarece proteja orașul de epidemii și alte pericole. Traseul zilei va continua către Lecce, principalul oraş din Peninsula Salento, cel mai frumos şi fascinant oraş baroc din Puglia. Datorită bogăţiei monumentelor arhitecturale baroce din oraş, Lecce este frecvent numit “Florenţa sudului”. Vom intra în oraşul vechi prin Porta Napoli, ridicată spre mijlocul sec. al XVI-lea în cinstea Regelui Carol al-V-lea, una dintre cele trei porţi care mai există în prezent. În imediata apropiere, în dreapta Porţii Napoli vom vedea Biserica Santa Maria della Porta, Palazzo dei Celestini, în prezent Palatul Guvernului, sediul prefecturii şi municipalității și Basilica di Santa Croce - Biserica Sfintei Cruci, simbolul oraşului şi al artei baroce, cu o fațadă opulentă realizată din “piatră de Lecce”. Cazare în zona Bari.
7
- Transport: Autocar Ferry-boat
- Cazare: Pe ferry-boat
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Așezarea troglodită Matera Locuințele săpate în rocă vulcanică denumite “Sassi” Căsuţele “trulli” din Alberobello
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom deplasa spre orașul Matera, al doilea oraș ca vechime din lume locuit continuu, unde s-a filmat pelicula „Patimile lui Hristos”, în regia lui Mel Gibson, în anul 2003. Matera este cunoscută ca fiind cea mai bine conservată așezare troglodită din arealul mediteranean, motiv pentru care a fost listată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Locuințele săpate în rocă vulcanică denumite “Sassi”, sunt considerate a fi primele aşezări umane din Italia, care conform datărilor, au fost săpate pentru prima dată acum aprox. 9.000 de ani, fiind locuite până în anii 1950. Primii locuitori au profitat de numeroasele peşteri naturale din această regiune, însă treptat, odată cu creșterea populației, oamenii au fost nevoiți să își sape propriile case în piatră, orașul devenind un amestec de alei înguste şi de scări săpate în stâncă. Până în sec. al XX-lea, orașul Matera și zonele limitrofe erau considerate a fi cele mai sărace din Italia, pentru că aici nu exista canalizare sau acces la apă potabilă. Oamenii locuiau efectiv „sub același acoperiș” cu animalele lor, condiţiile neigienice ducând deseori la apariția unor focare de boli grave. Sărăcia extremă a acestor oameni din perioada conducerii fasciste al lui Benito Mussolini a fost descrisă în cartea medicului italian Carlo Levi, „Hristos s-a oprit la Eboli”. De aici ne vom îndrepta spre Alberobello o localitate cu peisaje de poveste, al cărui farmec de necontestat este datorat faimoaselor căsuţe “trulli”, înconjurate de flori şi verdeață, înscrise din anul 1996 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Acestea sunt case cu acoperiş conic, construite direct pe stâncă, din blocuri de calcar, fără fundaţie şi fără ciment, foarte multe fiind transformate în restaurante, hoteluri şi magazine de suveniruri. Vom descoperi străduțele pitorești, vom vedea celebrele “Trulli gemene”, 2 case identice lipite între ele, vom privi cu atenție semnele solare sau zodiacale de pe anumite căsuțe, sau vom poposi într-un mic bar pentru a degusta vestitul lichior de cafea sau de zmeură. Spre seară vom ajunge în portul Bari, de unde ne vom îmbarca pe ferry-boatul care ne va duce în Albania. Cazare pe ferry-boat.
8
- Transport: Autocar
- Cazare: În Tirana
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Tur panoramic Durres: Amfiteatrul Roman Casa Memorială Turnul Veneţian Muzeul de Arheologie Kruje: Primăria Monumentul lui Skanderbeg
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Dimineața vom sosi în Durres, al doilea oraş ca mărime din Albania, cel mai vechi dar şi cel mai important din punct de vedere economic, situat pe coasta centrală, la o distanţă de 33 km faţă de Tirana. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului care va include Amfiteatrul Roman, cel mai mare amfiteatru al Peninsulei Balcanice, Casa Memorială a celebrului actor albanez Aleksander Moisiu, Turnul Veneţian și Muzeul de Arheologie, unde veți afla amănunte despre Belle de Durres, cel mai colorat mozaic din ţară, expus la Muzeul de Arheologie din Tirana. Traseul va continua spre Kruja, oraş medieval situat la 32 km nord-vest de Tirana, al cărui nume este strâns legat de eroul legendar albanez, Gjergj Kastrioti Skanderbeg, cel care a condus poporul albanez în lupta împotriva Imperiului Otoman, timp de 25 ani. Oraşul este spectaculos prin poziţia sa, fiind construit pe un platou înalt, situat la 600 m deasupra nivelului mării, care face parte din lanţul muntos Kruja – Dajti. Ne vom îndrepta apoi către centrul oraşului Kruje pentru a admira Primăria şi monumentul lui Skanderbeg şi pentru a vizita vechiul bazar cu magazine ale diverşilor meşteşugari. Ne vom deplasa în continuarea zilei spre capitala țării, Tirana unde ne vom caza.
9
- Transport: Autocar
- Cazare: În Ohrid
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Tur panoramic Tirana: Piaţa Skanderbeg Moscheea Et’hem Bei Turnul cu Ceas Muzeul Naţional de Istorie Muzeul „Bunk’Art 2” Tur panoramic Ohrid: Lacul Ohrid Fortăreaţa lui Samuel Teatrul grecesc
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Dimineața vom face un tur panoramic al Tiranei care va include Piaţa Skanderbeg, denumită după statuia eroului popular, Moscheea Et’hem Bei una dintre cele mai vechi clădiri din Tirana, Turnul cu Ceas şi Muzeul Naţional de Istorie. Vom vizita apoi Muzeul denumit „Bunk’Art 2”, un memorial al zecilor de mii de victime ale comunismului şi în acelaşi timp, un spaţiu expoziţional folosit ca galerie de artă contemporană. Conceput ca adăpost antiatomic pentru oficialii de vârf ai Ministerului de Interne, marele buncăr ultrasecret, cu numele de cod „Stâlpul”, a fost construit între anii 1981-1986, în vederea unui eventual atac nuclear. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre graniţa dintre Albania şi Macedonia pentru a ajunge în Ohrid, cel mai iubit dintre oraşele macedonene, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Oraşul se află pe malul lacului Ohrid, care datează de 4 milioane de ani, fiind unul dintre cele mai vechi lacuri de pe glob. Se spune că apele sale sunt printre cele mai clare şi pure din lume. Vom face un tur panoramic al oraşului situat pe malul de nord-est al lacului Ohrid, la o altitudine de 695 m, considerat a fi cel mai atrăgător oraş din Macedonia. Descoperirile arheologice indică faptul că Ohrid este una dintre cele mai vechi aşezări din Europa, oraşul vechi fiind menţionat pentru prima dată în documentele greceşti din anul 353 î.Hr. și a fost construit în perioada secolelor VII – XIX, iar în perioada bizantină a devenit un important centru cultural şi economic care la începutul sec. al XI-lea a fost pentru o perioadă scurtă capitala marelui imperiu Samuil. Împărţit în zona nouă şi cea veche, în Ohrid s-a împletit perfect tradiţia cu modernitatea, lăsând în urmă un adevărat muzeu în aer liber, unde liniştea domneşte peste fiecare clădire vopsită în nuanţele mierii. Vom vedea străzile pavate cu pietre peste care timpul a aşternut o pătură groasă de tăcere, privelişti care aproape ne vor lăsa fără aer, mai ales că din orice colţ am privi, vom da cu ochii de minunea naturii, Lacul Ohrid. Una dintre cele mai importante atracţii ale oraşului pe care o vom vedea este Fortăreaţa lui Samuel, care domină întregul oraş, ale cărei ziduri lungi şi înalte au fost martorele unor evenimente măreţe de peste 1800 de ani. Tot în partea veche a oraşului, vom vedea şi singurul teatru grecesc, care datează din cele mai vechi perioade şi care este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Cazare în Ohrid.
10
- Transport: Autocar
- Cazare: În Skopje
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Bitola: Heraclea Lyncestis Teatrul Roman Gorno Nerezi: Biserica Sf. Pantelimon Biserica din Nerezi
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Plecare spre Bitola, unul dintre cele mai vechi oraşe de pe teritoriul Macedoniei, a cărui istorie începe cu Filip al II-lea al Macedoniei, care la mijlocul sec. al IV-lea î.Hr. a fondat o mică aşezare numită Heraclea Linkestis. Până la primul război balcanic, Bitola era cunoscut ca Monastir sau Manastir, deoarece numele care provine din slavonă, înseamnă mănăstire. Fiind aşezat la hotarul dintre marile puteri regionale ale vremii, oraşul Bitola a fost ocupat mai întâi de romani la mijlocul sec. al II-lea î.Hr., perioadă în care oraşul a devenit unul prosper, ca urmare a rutei comerciale Via Egnatia ce trecea pe lângă oraş. Vom vedea Heraclea Lyncestis, care a intrat din anul 2004 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, unul dintre cele mai importante situri arheologice din Macedonia, ruinele unui antic oraş grecesc ce a ajuns mai târziu sub conducerea romană. Unul dintre cele mai importante edificii ce se disting din ruinele oraşului este Teatrul Roman ridicat de Împăratul Hadrian, chiar în centrul cetăţii. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Gorno Nerezi, o micuţă localitate aşezată în apropiere de Skopje, la o altitudine de 771 m, unde vom vizita Biserica Sf. Pantelimon, sfântul ocrotitor al medicilor. Vom vedea biserica din Nerezi care este un monument cultural şi istoric deosebit de valoros. Pentru minunatele ei fresce, biserica este una renumită în lumea artei bisericeşti, picturile murale ale acesteia fiind socotite drept unele dintre cele mai faimoase exemple de pictură bizantină din perioada comneana. Traseul va continua spre Skopje, capitala Macedoniei, situată pe Râul Vardar, într-un peisaj natural deosebit. În antichitate, grecii au numit oraşul Skopia, în traducere “turnul de vedere”, pentru că era locul ideal de a supraveghea graniţa de nord a teritoriului. Apoi oraşul a căpătat mai multe denumiri, fiind ocupat pe rând de romani, turci, sârbi şi în cele din urma de slavi, care au botezat orașul Skopje, nume care se pastreaza și în prezent. Cazare în Skopje.
11
- Transport:
- Cazare: În Skopje
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Tur pietonal Skopje: Arcul de Triumf Piața Macedoniei Statuia lui Alexandru cel Mare
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Zi dedicată capitalei Macedoniei, Skopje cunoscută pe plan internațional ca fiind locul de naștere al Sfintei Maica Tereza. În anul 2009, în Skopje a fost construită o casă memorială dedicată vieții și activității acestei minunate femei. Vom face un tur pietonal al orașului care va include printre altele Arcul de Triumf, Piața Macedoniei, cu Statuia lui Alexandru cel Mare și podul de piatră construit de Împăratul Iustinian. Opțional, urcare cu funicularul pe Muntele Vodno, pentru a admira superba panoramă a orașului și cea mai mare cruce din lume, Crucea Mileniului, care are o înalțime de 66 m (plata se va face la fața locului). Cazare în Skopje.
12
- Transport: Autocar Avion
- Cazare:
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Tur panoramic Salonic: Catedrala Sfântul Dimitrie Biserica Sfântul Gheorghe Arca lui Galeriu Catedrala Mitropolitană Grigorie Palama Turnul Alb
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Plecare spre Salonic, unde odată ajunși vom face un tur panoramic al orașului care va include Catedrala Sfântul Dimitrie, Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică din Grecia, Arca lui Galeriu, Catedrala Mitropolitană Grigorie Palama din Salonic și nu în ultimul rând, simbolul orașului, Turnul Alb care datează din sec. al XVI-lea. Transfer la aeroportul din Salonic de unde vom pleca spre București cu compania Tarom, zbor RO 276 (18:50 / 20:25).
Acte necesare
- paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate
Condiții de înscriere
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif și se încheie la epuizarea locurilor- diferența de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenția « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul își asumă plată diferenței stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turiști
Intinerariu
- Florenţa
- San Gimignano
- Siena
- Pienza
- Roma
- Pescara
- Andria
- Bari
- Castellana
- Ostuni
- Lecce
- Matera
- Alberobello
- Durres
- Kruja
- Tirana
- Ohrid
- Bitola
- Gorno Nerezi
- Skopje
- Salonic
Rezerva telefonic
+40 249 430 100
+40 724 356 007
+40 722 859 637
+40 744 695 080
+40 740 242 341
De Luni pana Vineri 09:00 - 18:00
Politica de pret
(tarif valabil pt. un grup minim de 25 turişti; pentru un grup de 20 – 24 turiști, tariful se va majora cu 50 euro)