Exploreaza Bulgaria

Bulgaria, poziționată între Romania și Grecia, a devenit în ultimii 10 ani una dintre cele mai căutate destinații turistice, în special în sezonul cald. Din ce în ce mai mulți oameni consideră această țară ca fiind un loc perfect să-ți petreci vara.

Accesibile, frumoase și dotate cu facilități pentru toate buzunarele, stațiunile bulgărești de la malul Mării Negre lasă întotdeauna o impresie foarte bună vizitatorilor săi, convingându-i să se întoarcă din nou și din nou în anii următori.

Practic, din punct de vedere turistic, Bulgaria este similară cu Grecia. Deși nu are o istorie la fel de bogată, are plaje uimitoare cu nisip fin, scăldate într-o apă limpede.

Influențele germane asupra Bulgariei au lăsat un semn vizibil asupra activităților turistice din această țară. Calitatea serviciilor, hotelurile și restaurantele cu mâncare delicioasă au reușit să câștige recunoștința oamenilor.

Dar nu numai stațiunile de la Marea Neagră sunt apreciate în Bulgaria. Această țară are, de asemenea, stațiuni montane cu pârtii de schi grozave, orașe medievale fermecătoare, situri istorice și o sumedenie de monumente și edificii culturale.