Mistere andine - 28-07-2021

2140.00 EUR

28-07-2021

08-08-2021

12 zile

Disponibil

Vă invităm să trăiţi o experienţă de cunoaştere „andină” unică, păşind pe urmele enigmaticei civilizaţii Tiahuanaco, să admiraţi Machu Picchu, una dintre cele şapte minuni ale lumii, să descoperiţi în Peru, patria condorului, numit şi “Regatul Soarelui”, comorile incredibile lăsate de civilizaţia imperiului Inca, viaţa populaţiei quechua şi ayamara, misterele “liniilor” gigantice de la Nazca şi nu în ultimul rând, lacul sacru Titicaca, lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume.
Circuit de grup cu însoțitor Dal Travel prin Peru & Nazca

Vă invităm să descoperiți mai multe detalii despre circuitul: Peru & Nazca

Top obiective

Natura si Piesaje


Piaţa San Martin, Parcul Olivar, Parcul Central și Parcul Iubirii din Lima, scenic drive pe coasta Pacificului, Vulcanul Misti, Insulele plutitoare Uros Indians, Insula Taquile, Laguna Umayo, La Raya

Arta si arhitectura


Plaza de Armas, Palatul Guvernamental, Primăria, Palatul Arhiepiscopal, Catedrala, Biserica San Francisco, Muzeul Aurului și Muzeul Armelor din Lima, Mănăstirea Santa Catalina, Plaza de Armas, Biserica Iezuită “Compania de Jesus”, Casa del Moral, Catedrala, Biserica San Francisco, cartierele tipice Cayma şi Yanahuara din Arequipa, Chullpas de Sillustani, Muzeul Pucara, situl arheologic Raqchi, Biserica San Pedro de Andahuaylillas, Plaza de Armas, Catedrala, Templul Soarelui și Biserica Santo Domingo din Cusco, situl arheologic Sacsayhuanam, Machu Picchu

Cultura si traditii


Bărbaţii care croşetează în locul femeilor tot felul de lucruşoare pe Insula Taquile

Distractii


Cină cu muzică şi dansuri tradiţionale la Restaurantul Junius din Lima, excursie cu şalupa la Insulele Ballestas, “Candelabrul”, zbor deasupra enigmaticelor “Linii Nazca”, croazieră pe Lacul Titicaca

Program

1
  • Transport: Avion
  • Cazare: Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar 4*)
  • Mese: În avion
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei British Airways). Plecare spre Londra cu compania British Airways, zbor BA 885 (08:00 / 09:30), de unde se va pleca spre Lima cu zborul BA 2239 (13:50 / 20:25). Sosire în Lima, capitala şi cel mai mare oraş din Peru, important centru comercial, financiar, industrial şi cultural al ţării, care se întinde pe malurile râurilor Lurin, Chillon şi Rimac, în partea de vest a ţării, aproape de portul Xallao de la Oceanul Pacific. Transfer şi cazare la Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar 4*).

2
  • Transport: Autocar
  • Cazare: Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar 4*)
  • Mese: Mic dejun, dejun
  • Obiective si activitati: Plaza de Armas Palatul Guvernamental Primăria Palatul Arhiepiscopal Piaţa San Martin Catedrala Biserica San Francisco Parcul Olivar Parcul Central Parcul Iubirii
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. În această zi vom explora Lima, supranumit “oraşul regilor”, întemeiat de conchistadorul Francisco Pizzaro în anul 1535, metropolă care s-a extins pe zone largi de deşert şi pe numeroase văi, fiind considerat oraşul cu cel mai mare teritoriu deşertic, după Cairo. Tur panoramic de oraş care va începe cu centrul istoric, în care vom putea admira Piaţa Mare, Plaza de Armas intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO, cu Palatul Guvernamental, Primăria, Palatul Arhiepiscopal, Piaţa San Martin, Catedrala şi Biserica San Francisco, renovată după numeroase catastrofe naturale. Turul va continua în Lima modernă cu cartierele rezidenţiale şi comerciale, cu San Isidoro - Parcul Olivar, Miraflores - Parcul Central şi Parcul Iubirii, care are un mic amfiteatru şi un bun punct de belvedere către ocean. Dejun. Opţional se va putea vizita Muzeul Aurului, colecţia particulară Miguel Mujica, care conţine piese originale şi copii ale unor piese din aur din perioada pre-inca, în special din cultura Mochica, Chimu şi Nasca şi apoi se va putea vizita, în aceeaşi clădire, Muzeul Armelor, care deţine piese din sec. al XVI-lea. Cazare la Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar 4*).

3
  • Transport: Autocar, șalupă, avion
  • Cazare: Hotel Casa Andina Nasca 3* (sau similar 3*)
  • Mese: Mic dejun la pachet
  • Obiective si activitati: Excursie cu şalupa la Insulele Ballestas “Candelabrul” Zbor deasupra enigmaticelor “Linii Nazca”
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun la pachet. Plecare spre Rezervaţia Naţională Paracas, situată în Peninsula Paracas, constituită pentru protejarea zonei cu specific deşertic subtropical, a ecosistemului marin, dar şi a patrimoniului cultural şi istoric al culturii preincaşe Paracas, care s-a dezvoltat pe o perioadă de mai bine de 8 secole, până în anul 100 î.e.n.. Vom face o excursie cu şalupa în Insulele Ballestas, care fac parte din Rezervaţia Naţională Paracas, o minune a naturii şi a vieţii marine sălbatice, situate în Golful Paracas, un Galapagos în miniatură, “casă” a numeroase specii de păsări indigene şi migratoare, printre care pelicani, cormorani cu picioare roşii şi teritoriul pinguinilor Humboldt, al focilor şi leilor de mare. La întoarcerea spre peninsulă, vom putea vedea din şalupă “Candelabrul”, un desen enigmatic uriaş, care ne va trimite cu gândul la desenele de la Nazca, următoarea noastră destinaţie, unde vom efectua un zbor deasupra enigmaticelor “Linii Nazca”, schiţe enorme ale unor animale, păsări şi figuri geometrice, care continuă să dăinuie gravate în deşert şi care nu pot fi văzute decât de la înălţime. Deşi desenele seamănă cu motivele stilistice ale culturii Paracas, originea lor este atribuită culturii Nazca, înfloritoare între anii 200 î.e.n. şi 700 î.e.n.. Cazare la Hotel Casa Andina Nasca 3* (sau similar 3*).

4
  • Transport: Autocar
  • Cazare: Hotel Casona Plaza Arequipa 4* (sau similar 4*)
  • Mese: Mic dejun, dejun
  • Obiective si activitati: Scenic drive pe coasta Pacificului
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre sudul ţării, spre Arequipa, numit “oraşul alb” datorită construcţiilor sale zugrăvite în alb, al doilea oraş ca mărime din Peru, întemeiat în anul 1540 de conchistadorul Garci Manuel de Carbajal, cu numele de La Ciudad Blanca, devenit în perioada colonială un important centru comercial. Vom străbate o regiune deosebit de pitorească, cu văi largi şi zone deşertice de-a lungul coastei Pacificului, un traseu poate chiar mai spectaculos decât renumitul “17 Mile Drive” din SUA, un scenic drive care oferă nişte panorame unice ale golfurilor sălbatice de pe coastă, după care vom începe să urcăm în munţi, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de celebrul Vulcan Misti. Dejun pe parcusul drumului. Sosire la Arequipa pentru cazare la Hotel Casona Plaza Arequipa 4* (sau similar 4*).

5
  • Transport: Autocar
  • Cazare: Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*)
  • Mese: Mic dejun, dejun
  • Obiective si activitati: Mănăstirea Santa Catalina Plaza de Armas Biserica Iezuită “Compania de Jesus” Casa del Moral Catedrala Biserica San Francisco Cartierele tipice Cayma şi Yanahuara Vulcanul Misti
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Mănăstirea Santa Catalina, un “mic orăşel” construit în sec. al XVII-lea, deschis publicului abia în anul 1970, după ce a fost închis pentru o perioadă de aprox. 400 de ani. Vom continua cu un tur panoramic de oraş care va include Plaza de Armas, Biserica Iezuită “Compania de Jesus”, cu frumoasa ei capelă, Casa del Moral, Catedrala, Biserica San Francisco şi cartierele tipice Cayma şi Yanahuara, de unde vom admira o frumoasă panoramă asupra Vulcanului Misti. Centrul istoric al oraşului este inclus pe lista Patrimoniului Universal UNESCO, la scurtă distanţă aflându-se vulcanii Chachani (6.075 m) şi Pichupichu (5.425 m). Locuită cândva de populaţia incașă, collaguas, zona este punct de atracţie turistică datorită peisajelor minunate, rezervaţiilor naturale, vulcanilor, apelor termale, numeroaselor construcţii coloniale, mănăstirilor, bisericilor şi vestigiilor istorice. După dejun vom pleca spre Puno, localitate aflată pe malul lacului Titicaca, cunoscută şi sub denumirea de capitala folclorică a ţării, datorită numeroaselor biserici şi clădirilor frumoase care datează din perioada colonială. Înfiinţată în anul 1668 de către viceregele Pedro Antonio Fernandez ca reşedinţă administrativă a provinciei Paucarcolla, cu numele de San Juan Bautista de Puno, acest nume i-a fost schimbat ceva mai târziu în San Carlos de Puno, în onoarea regelui Carol al II-lea al Spaniei. Cazare în Puno la Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*).

6
  • Transport: Autocar, barcă
  • Cazare: Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*)
  • Mese: Mic dejun, dejun
  • Obiective si activitati: Croazieră pe Lacul Titicaca Insulele plutitoare Uros Indians Insula Taquile Chullpas de Sillustani Laguna Umayo
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. În prima parte a zilei vom face o mirifică croazieră pe lacul sacru Titicaca, cel mai mare lac din America de Sud, situat în zona podişurilor înalte din Anzii Cordilieri, la graniţa dintre Peru şi Bolivia, lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume. Legenda lacului spune că zeul Soarelui - Inti i-a trimis aici pe Manco Capac şi Mama Ocllo pentru a întemeia o nouă civilizaţie, iar locul unde Manco Capac şi-a înfipt bastonul de aur a fost numit Cusco. Vom admira insulele plutitoare populate de tribul Uros Indians, populaţia preincașă, una dintre cele mai vechi civilizaţii din lume, care s-a izolat în trecut pe aceste insule pentru a se putea apăra de ameninţările duşmanilor. În timp, băştinaşii s-au amestecat cu Aymara, uitându-şi limba, continuând însă să păstreze nealterate o parte dintre vechile tradiţii. Aceste străvechi aşezări ale locuitorilor lacului, cunoscuţi şi sub denumirea de “tribul apei”, sunt în realitate insule artificiale, construite dintr-o specie de trestie numită “totora” din care aceştia îşi confecţionează atât casele, cât şi bărcile. După o pitorească plimbare cu barca de aprox. 2 ore vom ajunge la Insula Taquile, vestită pentru ruinele sale, dar mai ales pentru bărbaţii care croşetează în locul femeilor tot felul de lucruşoare. Conform tradiţiei locale, femeile de aici îşi aleg bărbatul pentru măritiş pe cel care foloseşte cele mai multe croşete şi care este cel mai îndemânatic în acest meşteşug. Dejun inclus pe insulă. După această experienţă pe legendarul lac ne vom întoarce în Puno de unde ne vom îndrepta spre faimoasele Chullpas de Sillustani, morminte în piatră, de formă cilindrică, construite de populaţia Aymaras pentru a-şi înmormânta persoanele de rang înalt. Frumuseţea locului este amplificată de Laguna Umayo, unde s-ar putea să avem şansa de a vedea exemplarele rare ale faunei locale. Cazare în Puno la Hotel Qalasaya 4* (sau similar 4*).

7
  • Transport: Autocar
  • Cazare: Hotel Xima 4* (sau similar 4*)
  • Mese: Mic dejun, dejun
  • Obiective si activitati: La Raya Muzeul Pucara Situl arheologic Raqchi Biserica San Pedro de Andahuaylillas
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. Plecare spre Cusco, străvechea capitală a Imperiului Incaş, capitala turistică a Perului. Vom ajunge în punctul cel mai înalt al traseului, La Raya, zona de delimitare a culturilor quechua şi aymara, prilej de a admira panoramele spectaculoase cu piscuri înzăpezite. Pe parcurs vom vizita muzeul Pucara și situl arheologic Raqchi, unde vom vedea un sanctuar Inca, o construcție spectaculoasă dedicată marelui zeu Inca Wiracocha, construcție dominată de un mare perete central, a cărei bază din piatră este o mostră de fină arhitectură inca. Dejun. În continuarea zilei vom ajunge în Andahuaylillas, unde principala atracție este Biserica San Pedro de Andahuaylillas, cunoscută și sub numele de Capela Sixtină a Americii, datorită superbului plafon decorat cu aur. Sosire în Cusco, capitala provinciei Cusco, unde ne vom caza la Hotel Xima 4* (sau similar 4*).

8
  • Transport: Autocar
  • Cazare: Hotel Taypikala Deluxe Valle Sagrado 5* (sau similar 5*)
  • Mese: Mic dejun
  • Obiective si activitati: Plaza de Armas Catedrala Templul Soarelui Biserica Santo Domingo Situl Sacsayhuanam
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. Tur panoramic al centrului Imperiului Incaş, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 1983, prilej cu care vom admira frumoasele clădiri coloniale din Piaţa Mare - Plaza de Armas, considerată de către indigeni “buricul pământului”, Catedrala, construită cu blocuri de piatră preluate de la situl Sacsayhuaman şi de la Palatul Viracocha şi Templul Soarelui - Korikancha, care alcătuieşte baza Bisericii Santo Domingo. În continuarea zilei ne vom deplasa în afara oraşului pentru a vedea celebrul complex arhitectonic Inca, impresionanta fortăreaţă militară incașă de la Sacsayhuaman, construcţie aşezată strategic pe o colină pentru a proteja oraşul, astăzi un frumos loc de belvedere. Plecare spre Valle Sagrado de los Incas - Valea Sacră a Incașilor, străbătută de Rio Urubamba, afluent al Amazonului. Vom ajunge la Ollantaytambo, oraș construit de incași sub forma unor terase suprapuse, pentru a se proteja de invazia populațiilor venite din junglă. Cazare la Hotel Taypikala Deluxe Valle Sagrado 5* (sau similar 5*).

9
  • Transport: Autocar, tren, microbuz special
  • Cazare: Hotel Xima 4* (sau similar 4*)
  • Mese: Mic dejun, dejun
  • Obiective si activitati: Machu Picchu Piaţa Principală Turnul Circular Ceasul Solar Incaș Templul Soarelui Camerele Regale Templul Condorului Templul celor Trei Ferestre
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. Transfer la gara din Ollantaytambo, de unde vom începe o călătorie de aprox. 2 ore cu trenul spre Aguas Callentes, punctul de plecare spre faimoasa cetate Machu Picchu, cunoscut sub denumirea de “Oraşul Pierdut al Incaşilor”. Călătoria este un spectacol în sine, vom străbate peisaje sălbatice, traversând abisuri spectaculoase pline de vegetaţie. După sosirea în Aguas Callentes ne vom deplasa timp de aprox. 20 minute cu microbuze speciale, pe un drum şerpuit, până la incredibila aşezare de la Machu Picchu, enigmaticul “Oraş Sfânt al Incaşilor“. Oraşul în stâncă al incaşilor este considerat o minune arhitecturală şi o sursă permanentă de mistere şi ipoteze, care şi astăzi reprezintă una dintre marile atracţii şi curiozităţi ale planetei, declarată oficial una dintre cele “7 minuni ale lumii moderne”. Extraordinarele ruine precolumbiene ale “Oraşului Pierdut al Incaşilor”, care se întind pe o suprafaţă de 18 km2 şi care reprezintă construcţiile terasate de odinioară, legate între ele prin aprox. 3.000 de trepte, sunt situate într-o zonă muntoasă, între două vârfuri, la circa 80 km nord-vest de Cusco. Vizita va include un tur ghidat al cetăţii, prilej cu care vom vedea Piaţa Principală, Turnul Circular, Ceasul Solar Incas - Intihuatana, Templul Soarelui, dedicat Zeului Soare - Inti, Camerele Regale, Templul Condorului, numit astfel datorită pietrei uriaşe interioare tăiată în formă de condor, Templul celor Trei Ferestre, unde soarele pătrunde prin ferestrele trapezoidale luminând astfel piaţa sacră etc.. Dejun. Transfer la gară, de unde vom pleca cu trenul spre Cusco. Cazare la Hotel Xima 4* (sau similar 4*).

10
  • Transport: Autocar, avion
  • Cazare:
  • Mese: Mic dejun, în avion
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Mic dejun. Timp liber pentru activități individuale şi ultimele cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Lima, de unde se va pleca spre Londra cu compania British Airways, zbor BA 2238 (20:00 / 14:20).

11
  • Transport: Avion
  • Cazare:
  • Mese: În avion
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Sosire la Londra la ora 14:20, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul BA 884 (18:55 / 00:10).

12
  • Transport: Avion
  • Cazare:
  • Mese:
  • Optionale: Opționale Oraşul Wertheim

Sosire la Bucureşti la ora 00:10.

Acte necesare

- paşaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii din călătorie

Condiții de înscriere

- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

Intinerariu

  • Lima
  • Paracas
  • Nazca
  • Arequipa
  • Puno
  • Titicaca
  • Sillustani
  • Pucara
  • Raqchi
  • Andahuaylillas
  • Cusco
  • Sacsayhuaman
  • Valle Sagrado de los Incas
  • Aguas Callentes
  • Machu Picchu
  • Transport

    Avion
    Autocar
    Șalupă
    Barcă
    Tren
    Microbuz

  • Cazare

    2 nopți Lima
    1 noapte Nazca
    1 noapte Arequipa
    2 nopți Puno
    2 nopți Cusco
    1 noapte Ollantaytambo

  • Mese

    Mic dejun: 9
    Dejun: 6

  • Ghizi

    Însoțitor DAL Travel
    Ghizi locali