Locuri unde timpul curge altfel - 12-07-2021
Insulele Canalului Mânecii
1490.00 EUR
12-07-2021
19-07-2021
8 zile
Disponibil
Când spunem Canalul Mânecii, majoritatea dintre noi se gândeşte la o traversare rapidă de pe malul francez spre cel englezesc, traversare care durează o oră sau două, în funcţie de mijlocul de transport ales. Trăim în secolul vitezei, în care se pune accentul pe străbaterea distanţelor cât mai repede posibil, în detrimentul contemplării liniştite a locurilor pe lângă care trecem. Puţini ştiu că această strâmtoare poate să însemne şi altceva: un grup de insule în care timpul curge mai încet şi unde locuitorii îşi rezervă timp ca să se bucure altfel de ceea ce se află în jurul lor, unde apusul şi răsăritul soarelui nu marchează trecerea zilelor, ci sunt prilej de contemplare şi de bucurie în faţa măreţiei naturii. Veţi descoperi Channel Islands, grupul de insule situate în apropierea coastei normande, veţi vizita unul dintre cele mai frumoase castele regale englezeşti, castelul Reginei Victoria din Insula Wight. Vă invităm să descoperiţi și să vă bucurați de Channel Islands, locul unde timpul curge altfel.
Circuit de grup cu însoţitor Dal Travel prin Insulele Canalului Mânecii
Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Insulele Canalului Mânecii
Top obiective
Natura si Piesaje
Insula Jersey, Golful St.Auban, Parcul Candie Garden din Insula Guernsey, Insula Wight, Strâmtoarea Solent
Arta si arhitectura
Giverny, plimbare pietonală prin St. Heller, Insula Jersey cu Tunelurile subterane, Spitalul Militar, ansamblul neolitic din La Hogue Bie și Fortăreaţa Mont Orgueil, Castelul Elisabeta, Insula Guernsey cu Monumentul lui Victor Hugo, Muzeul și St. Peter Port, Hauteville cu Casa Victor Hugo, Castelul Cornet și Portul Poole, Shanklin, Castelul Osborne, Nava HMS Victory
Cultura si traditii
Distractii
Grădina Zoologică din Insula Jersey, Insula Sark
Program
1
- Transport: Avion, autocar, ferry-boat
- Cazare: Hotel Merton 3* (sau similar 3*)
- Mese: În avion
- Obiective si activitati: Giverny St.Heller
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu compania Air France, zbor AF 1089 (06:05 / 08:20), de unde vom pleca spre St. Malo. Pe parcurs vom face o scurtă oprire în Giverny, unde a locuit Claude Monet, din anul 1883 până la moartea sa în anul 1926, când a fost înmormântat în curtea cimitirului bisericii din Giverny, nu departe de grădina sa cu nuferi. Pasionat de grădinărit, a creat aici ceea ce se numeşte astăzi Casa şi grădinile lui Monet, un mic domeniu cu o vegetaţie luxuriantă, alăturarea plantelor oferind un adevărat spectacol de culori, cu lacul cu nuferi peste care se arcuieşte micuţul pod japonez ce poate fi admirat în picturile sale. Aici a pictat celebrii „Nuferi”, elementele florale devenind principala temă a picturilor sale şi nu numai, deoarece frumuseţea grădinii din Giverny a inspirat numeroşi scriitori, poeţi, muzicieni şi pictori. Odată ajunşi în St. Malo ne vom îmbarca pe ferry-boat-ul, care în aprox. 30 de minute ne va duce în oraşul St. Heller, cel mai important din Insula Jersey. După o plimbare pietonală prin centrul oraşului, ne vom îndrepta pentru cazare spre Hotel Merton 3* (sau similar 3*).
2
- Transport: Autocar
- Cazare: Hotel Merton 3* (sau similar 3*)
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Insula Jersey: Tunelurile subterane Spitalul Militar Ansamblul neolitic din La Hogue Bie Grădina Zoologică Fortăreaţa Mont Orgueil
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Zi dedicată explorării insulei Jersey. Vom vizita tunelurile subterane şi spitalul militar, construite în timpul ocupaţiei naziste, în perioada în care germanii doreau să deţină aici un centru militar de unde să controleze Canalul Mânecii. Ne vom îndrepta apoi spre ansamblul neolitic din La Hogue Bie, care, având o vechime de peste 6.000 de ani, este unul dintre cele mai importante din Europa. Următorul obiectiv pe care îl vom vizita este grădina zoologică înfiinţată de către naturalistul şi prezentatorul de televiziune Gerard Durell, fratele celebrului scriitor Lawrence Durell. Spre sfârşitul zilei, vom admira Fortăreaţa Mont Orgueil (exterior), care impresionează prin poziţia sa strategică şi prin vechimea de aprox. 8 secole. Cazare la Hotel Merton 3* (sau similar 3*).
3
- Transport: Autocar, vaporaş, ferry-boat
- Cazare: Hotel Les Douvres 3* (sau similar 3*)
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Castelul Elisabeta Golful St.Auban Insula Guernsey: Parcul Candie Garden Monumentul lui Victor Hugo Muzeul St. Peter Port
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Castelul Elisabeta, fortificaţia care a protejat Insula Jersey vreme de mai mult de trei sute de ani. Deoarece castelul este aşezat pe o insuliţă în Golful St. Auban, traversarea se va face cu ajutorul unui vaporaş. La fel ca la Mont St. Michel şi aici vom observa fenomenul fluxului şi refluxului, deoarece câteodată la reflux, când nivelul mării este foarte scăzut, se poate ajunge la castel şi pe jos. După-amiază ne vom îmbarca pe un ferry-boat care, în aprox. 1 oră, ne va duce pe cea mai mare dintre insulele Canalului Mânecii, Insula Guernsey. Vom merge întâi la Candie Garden, un parc amenajat în stil victorian, de unde vom avea o panoramă deosebită asupra oraşului şi a insulelor înconjurătoare. Pe lângă plantele exotice aduse din toate colţurile lumii, aici se află o statuie a Reginei Victoria, inaugurată cu ocazia jubileului de Diamant, un monument reprezentându-l pe Victor Hugo, dăruit de către autorităţile franceze în semn de recunoştinţă pentru ospitalitatea care i-a fost oferită de către locuitorii insulei şi un Muzeu dedicat vieţii de zi cu zi a locuitorilor. Vom face apoi o plimbare prin St. Peter Port, capitala insulei, după care ne vom îndrepta pentru cazare în Guernsey la Hotel Les Douvres 3* (sau similar 3*).
4
- Transport:
- Cazare: Hotel Les Douvres 3* (sau similar 3*)
- Mese: Mic dejun
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale sau opţional veţi putea face o excursie cu vaporaşul în Insula Sark, o interesantă “capsulă” în care timpul pare că s-a oprit în loc. Insula Sark a fost ultimul bastion al feudalismului în Europa, pentru că în urmă cu numai 10 ani, în anul 2008 au avut loc primele alegeri democratice. Această insulă a fost aleasă „prima insulă cu cer întunecat” din lume de către Asociaţia Internaţională pentru Cer Întunecat, cu sediul în Tucson (Arizona), care urmăreşte protejarea cerului nopţii pentru generaţiile prezente şi viitoare şi totodată, creşterea gradului de conştientizare privind poluarea luminoasă şi efectele sale. Având o populaţie de aprox. 600 de locuitori şi interzicându-se accesul oricărui vehicul motorizat, un periplu în aceste locuri pare o întoarcere în epoca victoriană. Vizitarea celor mai importante atracţii turistice se poate face cu căruţe tradiţionale, trase de cai. Spre seară vă veți întoarce pentru cazare în Insula Guernsey la Hotel Les Douvres 3* (sau similar 3*).
5
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Cazare: Hotel Ibis Portsmouth Centre 3* (sau similar 3*)
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Hauteville: Casa Victor Hugo Castelul Cornet Portul Poole
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre Hauteville, unde se află casa în care a locuit în exil timp de 15 ani celebrul scriitor Victor Hugo, unde a scris capodoperele „Mizerabilii” şi „Oamenii Mării”. Ne vom îndrepta apoi spre port de unde vom vedea Castelul Cornet, o fortificaţie construită la începutul sec. al XIII-lea, transformată astăzi în muzeu maritim şi de istorie. Ne vom îmbarca pe ferry-boat-ul care ne va duce în portul Poole, situat pe coasta de sud a Angliei, de unde vom pleca spre Portsmouth. Cazare la Hotel Ibis Portsmouth Centre 3* (sau similar 3*).
6
- Transport: Autocar, ferry-boat
- Cazare: Hotel Ibis Portsmouth Centre 3* (sau similar 3*)
- Mese: Mic dejun
- Obiective si activitati: Strâmtoarea Solent Insula Wight: Shanklin Castelul Osborne
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. În această zi vom traversa cu ferry-boat-ul Strâmtoarea Solent, pentru a ajunge în Insula Wight, unde vom vizita întâi orăşelul Shanklin, una dintre destinaţiile de vacanţă favorite din zonă, caracterizat de străduţe pitoreşti, mărginite de căsuţe acoperite cu paie. Ne vom îndrepta apoi spre cel mai important obiectiv al insulei, Castelul Osborne, reşedinţa de vară a Reginei Victoria şi a prinţului Albert, construită în stilul renaşterii italiene la mijlocul sec. al XIX-lea. Castelul în care Regina Victoria şi-a petrecut ultima parte a vieţii, apare adeseori menţionat în cartea „Victoria şi Abdul” scrisă de Shrabani Basu, care a fost ecranizată de curând. Întoarcere în Portsmouth pentru cazare la Hotel Ibis Portsmouth Centre 3* (sau similar 3*).
7
- Transport: Autocar, avion
- Cazare:
- Mese: Mic dejun, în avion
- Obiective si activitati: Nava HMS Victory
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Mic dejun. Plecare spre Londra, pe parcurs oprindu-ne pentru a vedea una dintre cele mai celebre nave ale flotei britanice, HMS Victory, vasul de comandă al căpitanului Nelson în Bătălia de la Trafalgar. Deşi flota engleză a învins flotele combinate spaniole şi franceze, preţul plătit a fost foarte mare, însuşi Amiralul Nelson pierzându-şi viaţa în această luptă. Acesta avea să fie ulterior înmormântat cu onoruri militare în Catedrala Sf. Paul din Londra. Ne vom îndrepta apoi spre aeroportul din Londra pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1022 (17:10 / 19:35), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1379 (20:55 / 00:35).
8
- Transport: Avion
- Cazare:
- Mese:
- Optionale: Opționale Oraşul Wertheim
Sosire la București la ora 00:35.
Acte necesare
- pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
Condiții de înscriere
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor- diferenţa de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti
Intinerariu
- Paris
- Giverny
- Insula Jersey
- Insula Guernsey
- Insula Sark
- Portsmouth
- Insula Wight
- Londra
Rezerva telefonic
+40 249 430 100
+40 724 356 007
+40 722 859 637
+40 744 695 080
+40 740 242 341
De Luni pana Vineri 09:00 - 18:00
Politica de pret
tarif valabil pt. un grup minim de 15 turiști; pt. 10-14 turiști, tariful se va majora cu 240 euro/pers.